Cazanele Dunării – Cazanele Mici și Cazanele Mari

Reprezintă locul unde Dunărea se îngustează cel mai mult de pe teritoriul României, mai exact un sector din defileul Dunării la trecerea prin Munții Carpați. Aflate în Parcul Național Porțile de Fier, au o lungime de doar 9 km și adâncimi de aproximativ 80 m (în funcție de cine vă va plimba cu barca, o să auziți variante diferite cuprinse între 70 – 100 m). Denumirea acestora se datorează vârtejelor care se formează la suprafața apei din cauza debitului mare pe care Dunărea îl are în aceste porțiuni stâncoase și înguste. Aici apa pare învolburată și uneori dă impresia că ar fierbe.eo.

Chipul lui Decebal

Sculptura în stâncă, care întruchipează chipul regelui dac Decebal, este situată între localitățile Eșelnița și Dubova. A fost construită în decursul a 10 ani, între 1994 și 2004, cu ajutorul a 12 sculptori-alpinisti și are o înălțime de 55 m. Aceasta reprezintă unul dintre cele mai vizitate obiective turistice în Clisura Dunării.

Tabula Traiana

Reprezintă o placă memorială ridicată de adversarul regelui Decebal, împăratul roman Traian, pentru a celebra victoriile Imperiului Roman asupra regatului dac în anul 105. Situată pe malul sârbesc, aceasta poate fi văzută cel mai bine printr-o plimbare cu barca. În total, au fost construite 10 astfel de tabule pe Clisura Dunării. Doar aceasta este singura care a fost ridicată cu 30 m pentru a nu fi acoperită în totalitate de apă.

Mănăstirea Mraconia

Aceasta se află în apropiere de statuia lui Decebal și a fost construită pe locul unui fost punct de observație si dirijare a vaselor de pe Dunăre. Se spune că datorită faptului că defileul se îngustează foarte mult în unele locuri, nu era posibilă trecerea simultană a două vase.

Peștera Ponicova

Este cea mai mare peșteră de pe întreg Defileul Dunării. Aceasta este compusă dintr-o serie de galerii care comunică între ele și însumează 1660 m. Poate fi vizitată atât de pe uscat, cât și de pe Dunăre cu barca. Accesul este limitat în cel de-al doilea caz pe o distanță de 15 m.

Peștera Veterani

Situată tot în Cazanele Mari, mai exact în Masivul Ciucaru Mare, ca și Peștera Ponicova, aceasta poate fi vizitată doar de pe apă. Se spune că dacii au ridicat această peșteră pentru a face diverse jertfe în numele zeului Zamolxe. Fiind un excelent punct de observare, aceasta a fost refortificată prin secolul al XVII-lea de către generalul italian Veterani. De aici și proveniența numelui peșterii.

Stânca Babacaia

Se găsește în dreptul localității Coronini și marchează locul unde începe Clisura Dunării. Stânca se ridică la 7 m deasupra Dunării. Aceasta are un far și o cruce, și conform legendelor poartă cu ea povestea tristă a unei infidelități. Se spune că în trecut un turc gelos și-a legat nevasta pe această stâncă pentru a-și recunoaște infidelitatea. Denumirea ei provine de la cuvântul ,,Babakai” = ,,căiește-te”. Se spune că acest îndemn l-ar fi strigat turcul în repetate rânduri soției sale.

Insula Ostrov

Situată în mijlocul Dunării, în dreptul localităţii Moldova Veche, insula reprezintă o adevărată deltă a păsărilor, dar şi a cailor sălbatici. Aceasta este unul dintre obiectivele turistice din Clisura Dunării care a stârnit interesul și curiozitatea multor turiști. Accesul pe Insula Ostrov se face cu barca sau șalupa din Moldova Veche. Pe insulă o să descoperiți un loc unic prin sălbăticia, dar şi prin frumuseţea lui. Caii sălbatici de  pe insulă provin de la sârbii care îi creșteau pe insula Ostrov. Aceștia îi transportau cu bacul până în 1989 când acesta a dispărut, a fost furat sau luat de ape. Oamenii nu au reuşit să prindă toţi caii. Astfel, cei care au rămas au început să se înmulţească natural și să trăiască liberi.

Parcul Național Porțile de Fier

Este considerat unul dintre cele mai mari parcuri naturale din România și se întinde pe o suprafață de aproximativ 115.665 ha. Situat pe teritorii ce aparțin județelor Caraș-Severin și Mehedinți, acesta are o lungime de 140 km și are în componența sa 18 rezervații.